Cine profită şi cine plăteşte de pe urma energiei regenerabile?

Energia verde nu mai este demult o necunoscută. Lumea tot mai poluată în care trăim şi foamea necontrolată de energie a civilizaţiei moderne impun energia din surse regenerabile ca pe o necesitate. De aceea, nu cred că ar mai fi nimic nou de spus în sprijinul acestei idei. S-au scris sute, poate mii de cărţi şi articole de presă, subiectul este popularizat în presă şi la televizor, toată lumea ştie ce înseamnă aşa-numita energie verde şi cât de benefică este ea.Dan BărboiMai puţin cunoscute, însă, sunt controversele provocate de felul în care guvernele sprijină energia verde, deoarece există şi voci disonante în corul aproape unanim al apologeţilor energiei din surse regenerabile. Ecoul lor s-a făcut auzit, recent, şi în România, unde entuziasmul din anii anteriori a fost calmat de un duş rece administrat de guvern la începutul lui 2013.

10 miliarde de euro sprijin pentru investiţii de 4 miliarde; cine profită şi cine plăteşte?

În anii precedenţi, România s-a lansat cu entuziasm în cursa pentru promovarea electricităţii din surse regenerabile – vânt, soare, biomasă etc. – devenind un adevărat El Dorado pentru investitori.În  2012, ţara noastră a fost una din cele mai atractive destinaţii pentru energia eoliană, cu o capacitate în creştere de la 623 MW în 2011 la 1440 MW în septembrie trecut.Anul trecut, Romania a ocupat locul 10 în topul celor mai atractive ţări din lume la investiţiile în energie eoliană, depăşind ţări precum Italia, Japonia, Australia sau Olanda, potrivit unui studiu Ernst&Young.În prezent, surse guvernamentale afirmă că sunt în pregătire investiţii de peste 4 miliarde de euro în noi capacităţi pe baza surselor regenerabile de energie.Acest avânt se datorează celui mai generos sistem de promovare a energiei din surse regerabile din EU, în valoare de 10 miliarde de euro pentru următorii zece ani, pus la punct de România în ultimii ani. Pe scurt, sistemul funcţionează în felul următor. Statul român oferă gratuit aşa-numitele „certificate verzi” producătorilor de energie din surse regenerabile, pe care aceştia le vând pe o piaţă specializată, obţinând un câştig suplimentar faţă de preţul energiei. Banii oferiţi ca stimulent, aceste 10 miliarde de euro pentru următorul deceniu, vor fi plătiţi de toţi consumatorii de energie din ţară, de la gospodării individuale la industria energointensivă. Conform schemei de promovare gândită anii trecuţi, un certificat valorează între 27 şi 55 de euro.

Planurile investitorilor entuziaşti au primit însă un duş rece la începutul anului 2013, când guvernul şi-a anunţat intenţia de a modifica legislaţia privind acordarea de certificate verzi, reducând sprijinul acordat producatorilor de energie regenerabilă, deoarece aceste proiecte au efect redus de multiplicare în economie şi duc la facturi ridicate pentru consumatori, aşa cum a explicat ministrului delegat pentru Energie, Constantin Niţă.
„Vom modifica legea privind acordarea de certificate verzi. Ştiu că nu este un subiect plăcut, dar nu putem distruge industria românească de dragul industriei regenerabile,” a avertizat Niţă cu ocazia unui recent seminar pe teme energetice.
Statul este în continuare interesat de promovarea energiei regenerabile, dar cei care investesc trebuie să admită că vor avea câştiguri mai mici, a adăugat ministrul.
Costurile aferente certificatelor verzi plătite de consumatori se ridică la aproximativ 500 milioane euro. Numai anul trecut, mari consumatori precum ArcelorMittal şi Alro au plătit 43, respectiv 47 milioane euro, afirmă autorităţile. „Nu putem să distrugem o industrie cu zeci de mii de locuri de munca şi să creăm o industrie care generează numai locuri de pază,” a explicat ministrul Niţă.
Şi premierul Victor Ponta a anunţat intenţia guvernului de a rediscuta subvenţiile acordate producătorilor de energie regenerabilă. „Este vorba de modul în care statul subvenţionează investiţiile în energia regenerabilă… Subvenţiile pe care statul roman le mai acordă – multe state europene nu o mai fac – trebuie rediscutate, pentru că acelea sunt cele care duc la scumpiri la energie“, a afirmat Ponta.
Şi Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a propus în repetate rânduri guvernului să reducă sprijinul pentru energia regenerabilă produsă în microhidrocentrale şi panouri fotovoltaice. „La solar şi la hidro este clar supracompensare. Noi am propus Guvernului încă de anul trecut să reducă numarul de certificate verzi de la 3 la 2,6 pentru microhidrocentrale şi de la 6 la 5 la solar… Vom propune Guvernului să modifice numărul de certificate din 1 ianuarie 2014 pentru energia solară,” a anunţat Zoltan Nagy, membru al Consiliului de Reglementare din ANRE.
Un alt considerent – de natură tehnică, de data aceasta – menit să limiteze entuziasmul noilor investitori este starea reţelelor de transport. Astfel, dacă toate investiţiile aflate în prezent în faza de proiect se vor finaliza, puterea lor instalată va depăşi capacitatea de preluare şi transport a reţelelor existente, afirmă surse din industrie.
Instalarea lor – de obicei în zone greu accesibile sau în care nu se află reţele de forţă – ar obliga Transelectrica să construiască noi magistrale de transport, cu costurile aferente. De asemenea, energia regenerabilă nu va putea fi produsă decât dacă există consumatori, iar preţul certificatelor verzi tranzacţionate pe piaţa dedicată care va fi înfiinţată în viitor ar putea chiar să scadă sub limita minimă prevăzută de lege, dacă va exista un surplus de capacităţi de generare.

• Controverse privind certificatele verzi? Nimic nou sub soare

Controversele provocate de certificatele verzi nu sunt noi şi nici nu au fost inventate de români. Pe măsură ce sistemul certificatelor a fost adoptat în alte ţări, el a cauzat dezbateri şi a fost ţinta unor critici formulate de voci competente.
O astfel de voce este cea a economistului Eirik Schroder Amundsen, profesor la Universitatea din Bergen, Norvegia, care a colaborat la multe proiecte legate de această formă de sprijin al energiei regenerabile şi a lansat unele avertismente încă din primii ani ai deceniului trecut. Ele ar trebui studiate atent şi de către decidenţii noştri, pentru a aşeza piaţa de profil pe baze în acelaşi timp ecologice şi economice, evitând capcane ce ar putea duce la un efect contrar celui dorit.
O primă astfel de capcană ar fi un preţ mai mare al electricităţii, dar mai puţină energie verde. „Dacă preţul electricităţii creşte prin introducerea certificatelor, consumul total va scădea. Câtă vreme cerinţa de a produce energie regenerabilă reprezintă un procent din producţia totală, dar nu o cifră absolută, este posibil ca producţia acestui tip de electricitate să scadă, în termeni absoluţi.”
Un al doilea considerent de luat în seamă este că, prin utilizarea certificatelor verzi, se suprapun două instrumente dedicate aceluiaşi scop.
Piaţa certificatelor verzi, gândită în sprijinul energiei regenerabile, se suprapune peste cea a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, acordate producătorilor de energie electrică.
În opinia profesorului Amundsen, combinarea celor două sisteme poate avea consecinţe neprevăzute. Dacă, de exemplu, preţul certificatelor de emisii de gaze creşte în urma adoptării unor reguli mai stricte referitoare la emisii, entuziasmul pentru energii regenerabile va scădea pentru că preţul plătit pentru un certificat verde la bursă va scădea abrupt, iar pierderea nu va putea fi compensată de preţul mai mare al energiei.
Ca orice formă de subvenţie, certificatele verzi reprezintă chiar un mecanism împotriva legilor pieţei. Pentru ca sistemul să aibă succesul scontat, guvernele trebuie să impună ca un anumit procent din energia consumată la scară naţională să provină din surse regenerabile.
Producătorii respectivi sunt stimulaţi, primind un preţ pe energie mai mare decât cel al pieţei, suplimentat chiar cu costul certificatului.
Pe de o parte costul schemei, pe ansamblu, este suportat de consumatorul final, iar pe de alta metoda pune presiune pe rezultatele economice ale producătorilor de energie convenţională, care sunt astfel defavorizaţi.
De asemenea, guvernul capătă astfel un mecanism de control prin dreptul de a impune un procentaj din energie care să fie asigurat din surse regenerabile.
O problemă majoră a energiei regenerabile este faptul că sursele sale sunt instabile. În cazului energiei eoliene, ea depinde de condiţii atmosferice imposibil de controlat, iar puterea vântului poate varia cu până la 25% de la an la an. Similar, în cazul energiei solare pot exista perioade lungi de nebulozitate atmosferică, în care celulele fotovoltaice sunt ineficiente.
Toate aceste controverse şi obiecţii trebuie analizate atent de factorii de decizie guvernamentali, iar sistemul care se va naşte va trebui să armonizeze cerinţele Uniunii Europene cu interesul naţional, fără a defavoriza consumatorul final, cel care este chemat să achite nota de plată a acestei scheme de stimulare a energiei regenerabile.
Sursa: Financiarul